sâmbătă, 28 septembrie 2013

De dimineaţă, devreme

Nimic nu se întâmplă fără să aibă motive de a de întâmpla, doar aşa pentru a fi ceva, luându-ne argumentul de a spune că toate lipsesc. Nici timpul, nici locul, dacă e ca faptele să nu fie doar ale unuia singur, cel care, aceleiaşi faptă îi este părtaş, nu sunt doar un joc al clipei... Dând la o parte clipele bucuriei, câte întrebări nu îţi dau târcoale, câte întrebări nu trag de tine, cerându-ţi să le iei în seamă şi să le cauţi, prin umbrele cotloanelor nesfârşitelor urmări ale a ceea ce eşti, doar pentru a te ademeni în prea-hapsânul neînţeles numit, de delăsaţi în propria existenţă, întâmplare, şi aceea trecătoare?
Iar de-ar fi să priveşti cu doar două clipe în urmă, te-ai putea oare, pe tine bănui că, printr-un gând fugar, înspre mine ai privit? Sau te-ai pune să-mi bănuieşti gândurile mele care, cercetând lumea, te-ar fi ales pe tine spre a-mi auzi vorbele spuse mie, mute pentru alţii, despre vremurile şi oamenii de azi? Şi, cun răspunsurile s-ar pierde te timpul în care ar fi aşteptate, n-ai crede că e doar întâmplarea care nu s-a lăsat convinsă de adevărurile altora, fiind ea vinovată chiar şi de speranţa ce-n noi face drum viitorului?
Ce despre tine ştiu, e ştiut, ceea ce nu ştii că ştiu, nu mă face să cred că nu ştiu, nici să te întreb, aşa cum se spune că ar fi de trebuinţă, pentru că a cunoaşte înseamnă a şti. Cercetând văzduhurile, prin timpurile de acum trecând, ceea ce ţi-a fost mi-este ştiut, ceea ce va fi îmi este cunoscut. Pe-acolo, de-ţi doreşti a înţelege motivul pentru care fi-vom să ne fim s-au vrut şi ne-am înţeles noi, cei ce nu ne suntem nouă cunoscuţi, nedându-ne decât lumeasca dovadă că suntem, aşa cum credem că suntem, existând. Ne vom fi dimineţii întâia dată unul altuia cunoscuţi, şi tot în alte dimineţi ne vom tot cunoaşte, până când ne vom lăsa cuprinşi de nopţi în braţele lor întru totul protectoare şi împlinitoare.Şi-apoi ne vor fi alte timpuri înţelese, degrabă sau pe îndelete.
Oricâte s-ar putea, altele, întâmpla, nimic nu se mai poate, întâmplării dintâi, pune-mpotrivă. Prin începuturi şi continuări şi-a arătat continuarea, şi, prin cuvintele ce nu şi-au avut gânduri înainte, şi-a arătat urmarea. Şi, toate cuvinte, adunate, unul câte unul, precum grâul bob cu bob, spre a se feri de otrava neghinei pâinea de zi cu zi, s-au curăţat singure de depărtare şi s-au apropiat, înainte văzând apropierea cea asemenea întregului, ce urmele-şi va avea în eternitate. Prin cuvinte ne-am lăsat să ne spunem despre noi, văzând, în încă nevederea noastră, dimineaţa răstălmăcirii sensurilor.
Loc de toate este, loc de mai mult se face, fiindcă întru totul va fi să fie primul pas. Neocolit de speranţă şi neocolind speranţa, călăuzit se va reduce la simplitatea motivului de întrupare a ceea ce aşteaptă chiar menirea-ţi încă neîmplinită şi plină de dorinţa de a se şti împlinită, chiar obosită de nehotărârea ce ţi-o ştie, cea care s-ar arăta a nu fi spornică la a-şi căuta vadul şi curgerea firească. Se face loc pentru toate cele ce doar pot să fie o scânteie a gândului visător, cele ce vor fi aprinzător de focuri care, la un loc adunându-se, foc nestins va fi şi va rămâne.
E doar devreme, chiar de ne-am vrea să ne încredem în gândul care ne-ar spune că prin el se va da cale faptei, el, cel care greu vrea să uite că este urmare a faptei şi este mai rătăcitor, uneori, decât pulberea drumurilor, ridicată de vânturi înspre cer, înainte ca ploaia să o dezbrace de toată mândria ce şi-o are, şi de a-i arăta deşarta dorinţă de a fi de toţi privită, de a o arăta ca plină doar de pornirea răzbunării pe cei ce se feresc de a se lăsa orbiţi. E doar devreme, aşa cum va fi ziua în care noi, cei ai zilei de azi, vom fi doar amintire a celor care vom fi, fiindu-ne.
Timpul se grăbeşte, şi ne grăbeşte şi nouă scurtarea aşteptării ce ne-o purtăm în dorul de a ne regăsi ca priviri, aşa cum ne căutăm azi prin gânduri, de a ne regăsi ca făpturi, aşa cum azi ne câutăm prin vorbe, şi ca fapte, aşa cum azi, prin înţelesuri sau întrebări ne căutăm. Din cuvânt s-a pornit scânteia vieţii, prin cuvânt s-a întregit bogăţia lumii. Cuvântului i s-a ştiut puterea chemării, cea din cuvinte, dar mai ales cea fără cuvinte, ce-a care sfârşeşte vechiul şi începe noul, cea care opreşte şi coborârea, şi durerea, şi dă putere şi urcării, şi bucuriei, pe treptele spre vremurile ce fac, prin faptă, ca totul să fie adevăr. De dimineaţă, devreme, în pământ dornic de roade, sămânţa pusă, se va prinde spre a încolţi şi a rodi rod nepieritor, vestit fiind deja prin cuvânt, doar aşteptând cuvântul ce va da vestea încolţirii şi rodirii.
Acum ştii, chiar dacă te tot întrebi, nevoind să-ţi dai crezare, că urmează toate, că toate cele ce îţi trec, fulgerător, într-o clipă de gând, prin faţa ochilor minţii, ochii sufletului le ştie ca deja fiind pline de realitatea ce doar trăirile o pot defini. Ştii, prea bine ştii, devremele dimineţii în care barierele se vor arăta, în căderea lor, toate, cele de se văd şi se simt, cele ce nu se văd şi nu se lasă ştiute, cât de potrivnice erau. Privirile vor fi priviri, împreunarea trăirilor va fi împreunare, bucuria va fi bucurie, iar spusa ta va fi corolarul ce va desfereca poarta spre drumul viitorului. Dimineaţa va fi primul pas.